TRAFICUL DE PERSOANE MINORE
Autor (i): Bianca - Cristina VOICULESCU (PROCOPIU), Alin-Adrian DINCA
JEL: J18.
Cuvinte cheie: trafic, minori, Conventia ONU privind drepturile copilului.
Abstract:
Traficarea ființelor umane, pe lângă modul foarte grav în care afectează victimele, dar și efectele sociale și economice pe care le are asupra societății, este, de asemenea, o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului, dar și altor concepte moderne precum statul de drept și chiar democrația. Ceea ce a crescut nivelul de îngrijorărare la nivel mondial cu privire la acest flagel este creșterea foarte mare, în ultimii ani, a traficului de copii. Traficarea ființelor umane produce traume semnificative asupra victimelor, în special de ordin psihologic, acest impact fiind semnificativ mai mare când vine vorba de copii. În articolul de față vom vorbi despre câteva aspecte de bază și introductive privind acest fenomen și tot ce implică, cu accent pe instrumentele existente la nivel internațional implicate în identificarea de răspunsuri privind combaterea și prevenirea acestui flagel, care este cel mai expansiv fenomen criminal al prezentului, existând indicii că în următorii ani va depăși inclusiv traficul de droguri.